AGENDĂ PRELIMINARĂ

Repatriot Summit 2023. Credem în România.

JOI, 5 OCTOMBRIE – București

10.00 – 15.00: Sosirea participanților de peste mări și țări

16.00 – 17.00: Bucuria revederii – Recepție la Opera Națională din București 

* Această zi va conține momente pentru oportunități de interacțiune cu presa, fotografii și interviuri.

17.00 – 18.00: Concert Extraordinar Repatriot 

Concertul va cuprinde lucrări emblematice ale muzicii clasice din toate locurile și timpurile, dar și creații românești ce au trecut proba timpului și au intrat în patrimoniul muzical universal.

Vom fi împreună oameni de afaceri din diaspora și România, reprezentanți ai președenției, ai administrației locale, ai mediului academic, ai mediului diplomatic, ai guvernului și parlamentului. 

18.00 – 20.00: Gala Top 100 Români de Pretutindeni | Ediția a VI-a

Specială ca de fiecare dată și mult mai cuprinzătoare de la an la an, Gala Top 100 va aduce în prim-plan și va premia români de succes, oameni remarcabili, apreciați în comunitățile din țările de adopție, care inspiră și românii de acasă sau care trăiesc peste hotare.

Top 100 Români de Pretutindeni” este o inițiativă ce urmărește promovarea românilor extraordinari care trăiesc peste hotare. Ajuns la șasea ediție, topul va fi publicat în octombrie 2023 ca supliment al Revistei Newsweek România, distribuit în toată țara și online.

20.00 – 21.00: Cocktail 

În cadrul Repatriot Summit va avea loc vernisajul expoziției “Comorile Olteniei de sub munte”. Mai multe detalii aici.

*Momentele dulci din cadrul Summitului vor fi oferite de Massimo Pica, câștigător al Cupei Mondiale de Patiserie 2021 Lyon și Alin Tomoioagă, un român repatriat care aduce savoarea patiseriei artizanale italiene în România.

VINERI, 6 OCTOMBRIE

Palatul Parlamentului
Lucrările Repatriot se desfășoară la sala CA Rosetti, intrarea S1.
*accesul la eveniment se face doar cu un act de identitate, buletin sau pașaport 

08.00 – 09.00: Welcome coffee.   

09.00 – 09.30: Imnul României. Introducere, prezentarea obiectivelor, a modului de lucru și a formatelor folosite pe parcursul zilei, mesaje oficiale.  



    Felix Pătrășcanu
    Lider Repatriot
    Co-fondator FAN Courier
    Business Angel

    Marius Bostan
    Inițiator și Coordonator Repatriot
    Antreprenor în serie
    Fost Ministru al Comunicațiilor

  • Reprezentanți Președinția României, Parlamentul României, Guvernul României. 


  • Sandra Pralong
    Consilier de Stat la Președinția României

    Nicolae Ionel Ciucă
    Președinte Senatul României

    Gheorghe Cârciu
    Secretar de Stat

    • Departamentul pentru Românii de Pretutindeni


    09.30 – 10.45: Noi facem România mai bună!

    Începem cu poveștile reale ale oamenilor de afaceri invitați să împărtășească cu noi și bune, dar și mai puțin bune, eforturile făcute de a sădi ceva în vastul câmp al oportunităților de afaceri și câtă muncă este necesară până la recoltă. Mai aflăm ce înseamnă să faci fapte bune când e vorba de business sau proiecte pentru țară sau cum să cultivi inițiative de dezvoltare și noi oportunități de afaceri.

    Un maraton de expuneri care va da indicii clare despre identificarea și fructificarea oportunităților din România, la ce ar trebui să vă uitați, care sunt tendințele în piață și cum puteți crea sau menține avantajul competițional. Plus modele de succes care fac din România o destinație pentru investiții și proiecte, cu oameni de afaceri și manageri care au reușit. Ideile chiar devin acțiuni, iar determinarea și inovația duc la un viitor sigur pentru noi și generațiile următoare. Împreună facem o Românie mai bună!

    • Care sunt proiectele vizionare care pot schimba cursul vieții românilor de pretutindeni?
    • Cum construim o societate în care să revenim cu drag și din care să nu mai fim nevoiți să plecăm?
    • Cum putem să devenim un catalizator al spiritului antreprenorial?
    • Cum multiplicăm exemplele de succes?
    • Cum poate succesul personal să devină inspirație și motor pentru succesul altor români și a țării?

    Speakers:



    Marius Ștefan
    Președinte Fundația Romanian Business Leaders (RBL) și Fondator Autonom

    Mihai Lehene
    Președinte Romanian United Fund (RUF)

    Dorel Năsui
    Consul Onorific al Republicii Moldova în Chicago și Fondator American International Radio (AIR)

    Dragoș Anastasiu
    Președinte Eurolines Group

    Oana Tucker
    Fondatoare OP Global Events

    Sebastian Onac
    Fondator Centrul Maria Beatrice

    Adrian Zuckerman
    Of Counsel DLA Piper și Ambasador al Statelor Unite ale Americii în România (ret)

    • Moderatori: Marius Bostan și Nicuța Enache

    10.45 – 11.15 – Pauză

    11.10 – 12.30: Masa Rotundă Strategică – Răspundem provocărilor împreună, Salonul Alb Senat (by invitation only)
    Tematica generală: Geopolitică și securitate națională
    Invitat: Nicolae Ciucă
    Contribuitori: Annely Ute Gabanyi, Iulian Fota, Adrian Zuckerman, Paul Mantea, Anca Maria Cernea
    Moderatori: Marius Bostan și Cristi Chițu

    11.15 – 12.30: Împreună investim în România.

    În această sesiune vom explora împreună contextul investițional din România. Ne dorim astfel să arătăm cum găsim oportunitățile din România, la ce ar trebui să vă uitați, care sunt tendințele în piață și cum puteți crea sau menține avantajul competițional. Încrederea este cea care ne călăuzește calea și ne îndeamnă la creativitate, făcându-ne să depășim riscurile la care suntem expuși.

    • Putem previziona cum va arăta economia în viitorii ani?
    • Cum pot românii de pretutindeni să sprijine o relansare a României?
    • Care sunt principalele oportunități și domenii cheie?
    • Ce impact are tehnologia asupra proceselor de investiție?
    • Care sunt trendurile în piață pentru următorii ani?

    Speakers:



    Dragoș Petrescu
    Fondator City Grill Group

    Lucian Rotar
    Business Angel și Investitor în România și Franța

    Adrian Diaconu
    Fondator International Technology Solutions (ITS)

    Rareș Burlacu
    Președinte Agenția Română de Investiții și Comerț Exterior

    Selena Stan
    Fondator FIDASmart

    Iulian Nedea
    Fondator SIMTEL

    Daniel Marian Zugravu
    Președinte ApiZUG

    Dana Bucin
    Interventie video
    Partener la Murtha Cullina LLP

    George Roth
    Interventie video
    AI Evanghelist la UiPath

    • Moderatori: Felix Pătrășcanu și Bianca Grip

    12.30 – 14.00 – Poză de grup și Prânzul
    13.45 – 14.00 – Show de caricatură comentată – Costel Pătrășcan

    13.55 – 15.15: Masa Rotundă Strategică – Investim în România și Republica Moldova, Salonul Alb Senat (by invitation only)
    Tematica generală: Investiții, Energie, Proiecte strategice
    Invitat: Sebastian Burduja
    Contribuitori: Iulian Nedea, Gabriel Ioniță, Dorin Fleșeriu, Cristian Nacu, Veaceslav Gututui
    Moderatori: Felix Pătrășcanu și Gabriel Iștoc

    14.00 – 15.15: Răspundem Provocărilor Împreună.

    Într-o perioadă plină de provocări în business, câștigătorii sunt cei care “navighează” cel mai bine prin aceste vremuri furtunoase. Ce îi diferențiază pe aceia care sunt pregătiți să înfrunte provocările și care sunt soluțiile pe care le putem implementa pentru a “naviga” cel mai bine această perioadă? 

    Ce ne dorim cu adevărat? Să continuăm să fim o forță care crește prin dedicare și aduce valoare adăugată, să creăm împreună un drum solid cu multe sensuri între România și Diaspora. Țara noastră se înalță și crește prin noi, prin efortul fiecăruia și curajul de a face, nu doar de a spune. România are nevoie de oameni cu încredere în ei, în forța lor, deciși să preia controlul asupra propriei vieți, care să susțină și să o ducă la nivelul următor.

    • Cum ne adaptăm la perspectivele economice medii-optimiste?
    • Cum gestionăm criza forței de muncă și lipsa de talente?
    • Cum poate Diaspora să ajute România într-un win-win partnership?
    • Cum răspundem provocărilor de business pentru a genera noi oportunități de dezvoltare și business în România? 
    • Pot fi provocările, de fapt, oportunități?

    Speakers:



    Marius Ghenea
    Business Angel

    Vasile Lupșa
    Antreprenor și investitor în Spania și România

    Moment special Competitivitate:



    Steven Hoisington
    Expert Baldrige

    Irina Bentu
    Expertă în Management

    Radu Octavian
    Antreprenor și Fondator RTC Holding

    Dan Stoenescu
    Interventie video
    Specialist în relații internaționale

    Sergiu Neguț
    Interventie video
    Angel investor și profesor de business

    • Moderatori: Marius Bostan și Simona Pirtea

    15.15 – 15.45 – Pauză 

    15.40-17.00: Masa Rotundă Strategică – Shaping the Future, Salonul Alb Senat (by invitation only)
    Tematica generală: Tehnologie și Inteligența Artificială
    Invitat: Bogdan Gruia- Ivan
    Contribuitori: Bogdan Tudor, Dragoș Vlad, George Roth, Adrian Curaj, Aurelian Ionescu, Ioan Istrate, Cristian Nacu, Vlad-Mircea Pufu
    Moderatori: Gabriel Prefac și Marius Bostan

    15.45 – 17.00: Dezvoltam România și Republica Moldova.

    Încrederea este cea care ne călăuzește calea și ne îndeamnă la creativitate, pentru a pune în practică experiența acumulată făcându-ne să depășim riscurile la care suntem expuși.

    În această sesiune, vom explora modalități de a valorifica potențialul economic și uman al României. Vom analiza perspectivele de viitor ale țării noastre, în contextul anului 2024, când vom avea alegeri locale, prezidențiale și parlamentare. Vom încerca să identificăm oportunitățile și provocările pe care le aduce acest an crucial pentru destinul României, dar și modalități de a ne îmbunătăți și dezvolta modul în care facem business. 

    • Cum putem contribui la creșterea nivelului de trai al românilor, atât din țară, cât și din Diaspora?
    • Cum putem aduce mai multe modele de bune practici din Diaspora în România?
    • Care sunt principalele măsuri strategice pe care România le poate lua pentru a-și asigura un parcurs stabil și generator de creștere economică?
    • Cum canalizăm efortul fiecăruia dintre noi pentru a contribui la succesul României?
    • Cum putem oferi mai multe oportunități de dezvoltare în țară pentru românii care doresc să se întoarcă?

    Speakers:



    Mike Costache
    Investitor în SUA și România

    Andy Lupu
    Scriitor, regizor și producător

    Hildegard Brandl
    Fondatoare UnitH2B

    Dorin Fleșeriu
    Fondator RomBel

    Felix Tătaru
    Președinte GMP Group

    Eduard Digore
    Managing Partner Digore & Asociații

    Andy Szekely
    Interventie video
    Speaker, Trainer, Coach

    Nicu Știrbeț
    Interventie video
    Fondator ECO Village Văleni

    • Moderatori: Felix Pătrășcanu și Dragoș Anastasiu

    19.00 – Vizionare privată a filmului Clara – povestea unei românce emigrate în Germania ca îngrijitoare de bătrâni.

    Locație: ARCUB – Sala Gabroveni

    SÂMBĂTĂ, 7 OCTOMBRIE

    Limanu – Constanța

    Dis de dimineață plecăm spre Marea Neagră, la Limanu!

    Ne întâlnim cu toții în Piața Constituției și ne îmbarcăm spre mare. Surprizele pregătite pe care le dezvăluim aici: o degustare de vin la un priceput producător local, un prânz cu adevărat “pescăresc” și o “cursă” Repatriot pe Marea Neagră!

    08.30 – Plecare spre Marea Neagră

    10.30 – Degustare de vin @Crama Rasova

    12.45 – Prânz

    14.00 – 15.00 – Check-in hotel

    15.00 – Inițiere în Sailing

    17.00 – Scurtă ieșire de testare a bărcilor

    20.00 – Cină și networking

     

    DUMINICĂ, 8 OCTOMBRIE

    07.30 – Micul dejun

    09.00 – Îmbarcare spre RePatriot Sailing

    11.00 – Startul RePatriot Sailing

    13.30 – Prânz și Premiere

    17.00 – Ne întoarcem spre București

     

    LUNI, 9 OCTOMBRIE

    *Locație: București, tbd

    12.00 – Conferința de presă Repatriot 

    Ne întoarcem la “viața publică” cu o întâlnire informală cu presa, unde vom prezenta concluziile Summitului RePatriot 2023 în fața invitaților oficiali și a mass-mediei, precum și pașii strategici pe care îi vom urma în perioada următoare. Aceasta va fi oportunitatea noastră de a rememora misiunea îndeplinită și de a stabili un plan de acțiune cu tacticile și strategiile ce ne vor ghida către viitor, în comunitatea Repatriot.

    Moderator General al Repatriot Summit 2023 – Credem în România – Marius Bostan
    Managementul General al Repatriot Summit 2023 este asigurat de Andra Giucă și Rareș Dinu