”Toba Fest Valeni” – Acasă la Bunica Bate Toba
”Toba Fest Valeni” – Acasă la Bunica Bate Toba
Festivalul fenoment al Luncii Prutului aflat la a II ediție
”Cum bate toba, așa bate și inima, iar toba bate tare la Văleni!!!”, în acest weekend a fost MARE SĂRBĂTOARE. În cadrul ediției a II-a a Toba Fest Văleni, celebrând 9 mai – Ziua Europei și 20 de ani de la prima participare a Moldovei la Eurovizion, onorând totodată tradiția dinastiilor de toboșari din Văleni și rezultatele de-o viață ale Bunicii și Bunelului cu Toba; festivalul a adunat oaspeți distinși din întreaga Europă precum ES Comisarul Uniunii Europene pentru Extindere d. Marta Kos, ES d. Janis Mazeiks -Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Secretarul de Stat in Ministerul Culturii , antreprenori de success din Moldova și România – parte al Fundatiei Romanian Business Leaders, Repatriot & Antreprenorești; reprezentanți ai Autorităților Publice Regionali și Locale; precum și colegi din mediul ONG, artiști și meșteșugari.
Toba Fest, aflat anul acesta la a II-a ediție este un festival adânc înrădăcinat în inima Rezervației Biosferei ”Lunca Prutului” si a Satului de Vacantă Valeni, născut ca o dorință a tinerilor localității de a onora autenticul locului – Bunica si Bunelul, tradiția tobei și dinastiile de toboșari din Văleni – idee generata in 2018 în cadrul primului Seminar tematic dedicat ”Tinerilor Ambasadori ai Eco-turismului din Lunca Prutului”, organizat de AO Ecoscout, sub îndrumarea Fundației Romanian Business Leaders (cea mai mare asociație a mediului de afaceri din România) menit să creeze poduri economice peste Prut și să conecteze antreprenori pentru dezvoltarea armonioasă și în unison al ambelor state românești.
Festivalul vine să încununeze toate rezultatele s. Văleni în promovarea Moldovei pe piața internațională a turismului. Începând cu prima participarea a Moldovei la Eurovizion grație Zdop și Zdup și al Buncii și Bunelului din Văleni, satul devene apoi un important hub turistic național precum și primul SMART Village al Moldovei grație proiectelor implementate în localitate cu suportul partenerilor internaționali de dezvoltare (Uniunea Europeană, UNDP – GEF, USAID, GIZ, etc.), fapt ce i-a atras desemnarea titlului ”Destinația Anului 2024 în Republica Moldova” la concursul România-Moldova cu acealași nume, totodată singurul sat al Moldovei recunoscut de Organizația Mondială a Turismului (UNWTO) cu distincția ” Cel mai bun sat turistic 2023”; la concursul global ”Best Tourism Villages”.
Toba Fest Valeni a adus atâta bucurie și emoție în suflet. La această ediție, folclorul s-a întâlnit cu muzica rock, iar atmosfera vie a adunat generații, evenimentul fiind completat de Târgul Meșterilor Populari și Târgul Producătorilor Locali; Zone pentru copii, cu distracții și ateliere în „Odăile Bunicilor din Văleni”; precum și activități sportive și de agrement: velotur, drumeții, tir cu arcul, plimbări cu barca pe Prut și bird watching pe „Calea Peștelui a domnițelor Petru Rareș”. Tocmai parcă și Cerurile au ținut cu participanții, dând destul soare în timpul zilei pentru participanți de a se bucura de bunătățile Festivalului, precum și o ploicică rock n’ roll de vară pentru a danțui hardcore alături de celebra formație ”Zdop și Zdup” și Bunica Din Văleni.
Festivalul este organizat de către AO Ecoscut și Primăria Văleni, cu sprijinul Regiunii Cahul, Ministerului Culturii al Republicii Moldova, GAL „Lunca Prutului de Jos”, RePatriot, ANTRIM, și alți parteneri de nădejde.