O nouă carte a lui Ion Rațiu, lansată la Bookfest București 2026
Editura Ratio et Revelatio anunță lansarea volumului România de astăzi. Locul ei în relațiile mondiale, semnat de Ion Rațiu. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 6 iunie 2026, de la ora 16:00, în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest, Romexpo, Pavilion B2, la Scena Arca.
Lansarea este încărcată de o puternică semnificație simbolică, având loc chiar în ziua în care se împlinesc 109 de ani de la nașterea marelui om politic român, care și-a petrecut cea mai mare parte a vieții în exil. Evenimentul se va desfășura în prezența fiului său, Nicolae C. Rațiu.
Cartea readuce în atenția publicului reflecțiile vizionare ale lui Ion Rațiu privind poziționarea României în contextul internațional al acelor ani. Apariția acestei lucrări explică și motivul pentru care Ion Rațiu a fost o țintă constantă a regimului comunist. Începând cu anul 1974, când autoritățile de la București au aflat că textul a fost finalizat, Securitatea a declanșat prin intermediul Direcției de Informații Externe una dintre cele mai complexe și stăruitoare operațiuni de monitorizare și sabotaj. Regimul considera volumul ca fiind profund denigrator la adresa realităților din țară și, mai ales, la adresa lui Nicolae Ceaușescu.
Noua ediție este tradusă în limba română de Otniel-Laurean Vereș și beneficiază de o prefață amplă semnată de istoricul Stejărel Olaru.
Dezbaterea din jurul cărții va reuni personalități marcante ale spațiului public și academic.
La eveniment vor lua cuvântul:
- Nicolae C. Rațiu – președintele Fundației Rațiu și al Ratiu Democracy Centre
- Dennis Deletant – reputat istoric și specialist în istoria României
- Stejărel Olaru – cunoscut istoric și politolog, editorul mai multor lucrări ale lui Ion Rațiu, printre care și primele cinci volume ale Jurnalului său
- Samuel Marușca – consilier în cadrul Guvernului Marii Britanii, istoric și cercetător al University of London
Discuția va fi moderată de Otniel-Laurean Vereș, directorul editurii Ratio et Revelatio.
- Locație: Bookfest București 2026, Romexpo, Pavilion B2, Scena Arca
- Data și ora: Sâmbătă, 6 iunie 2026, ora 16:00


