În urmă cu aproape 20 de ani hunedoreanul Mihai Bălan părăsea Hunedoara pentru una dintre cele mai cochete dintre țările nordice, pentru studii universitare. Nu s-a dat la o parte de la muncile “de jos”, deloc ușoare, pentru a se întreține singur pe perioada anilor de master, care l-au dus înspre o carieră de asistent universitar, iar apoi manager de proiecte în telecomunicații și dezvoltare de software. Astăzi, în căutarea liniștii și a bucuriei de a dărui comunității un vis personal, s-a întors acasă și a cumpărat un conac, pe care, cu răbdare și viziune, vrea să-l transforme în hotel-boutique. Povestea lui, într-un interviu pe care Mihai Bălan l-a acordat, în exclusivitate, pentru publicația REPLICA.

 Ai ales să pleci din România, Mihai, cu mulți ani în urmă. Care a fost motivul pentru care ai luat această decizie?

Mihai Bălan, proprietarul conacului Karaba: Eram în ultimul an la Facultatea de Inginerie din Hunedoara, când am decis să aplic pentru o bursă de studii bilaterală în Danemarca. Motivul…. well… I had a dream (trad. engl. n.r.: “Ei bine, am avut un vis”), și am știut că singurul mod de a-l realiza era să plec pentru o perioadă. Așa că mi-am luat inima în dinți, am renunțat la tot aici, în țară, și am plecat la studii.

Cum e viața în Danemarca?

Pot spune că viața în Danemarca este diferită de ceea ce vedem noi în Romania. Există un work-life-balance (trad. “un echilibru între muncă și viața personală”), un respect general, o siguranță a vieții de zi cu zi, lipsa birocrației, transport în comun impecabil, servicii medicale foarte bune, sistem de învățământ la standarde foarte înalte (și total diferit de ce este în Romania – acolo înveți să gândești, să pui problema, să găsești mai multe soluții la o problemă, etc).

Care au fost provocările pentru tine acolo?

Bursa bilaterală pe care am avut-o, mi-a acoperit costurile vieții doar în primul an. Când am fost acceptat la Master (în al doilea an), a trebuit să obțin viza și erau foarte multe condiții. Pe atunci, România nu era parte din UE (Uniunea Europeană). Lucrurile erau mult mai complicate decât sunt acum. Trebuia să dovedești că ai aproximativ 8.000 de euro în bancă, pentru a obține viza. Și asta după ce ai fost acceptat la Master. Așa că a trebuit să împrumut banii respectivi.

Care este povestea conacului? Ce ai reușit să afli despre proprietari?

Sunt multe de povestit despre conac. Se pare că este o clădire din jurul anului 1700, ridicată în patru etape constructive. Ultima etapă, documentată pe ușa din pod, este din 1872. În timp ce curățam pereții, sub tencuiala nouă, de secol XX, am descoperit tencuiala de secolele XVIII și XIX, frumos decorată. Fațada veche a clădirii, encadramentul baroc al fostelor ferestre, precum și modelul de cornișă din jurul anului 1700, se observă foarte bine în interiorul camerelor din față, sub tencuiala mai nouă. Aceste camere au fost adăugate în ultima fază constructivă. Pe zidurile exterioare se păstrează pictura exterioară a vechii clădirii, precum și bordura renascentistă. Iar pe peretele exterior al cămării, există două ceasuri solare. Conacul are și o cameră secretă, pe care am descoperit-o din întâmplare, când o rază de soare s-a oprit pe un zid.

Dorești să deschizi, acolo, un hotel-boutique, spuneai? Pentru cei care nu sunt familiarizați cu asta, ce presupune, ce tip de servicii hoferă un “boutique-hotel”?

Da, vreau să încerc să stau în acest concept, de boutique-hotel, și nu numai. Conacul Karaba este gândit să fie și un centru cultural pentru comunitate și cu implicarea comunității (daca se vrea). Iar aici mă refer la concerte de muzică, activități cu copiii și workshopuri care pot avea loc acolo – de la cursuri de limbi străine, chitară, matematică, etc. pentru copii, la tot felul de workshopuri de pictură, yoga, meditație, gătit, etc. Multe din aceste lucruri se pot întâmpla doar cu implicarea comunității, sau măcar a oamenilor de bine, interesați de așa ceva.

Articol integral pe replicahd.ro